Rasa friziană se numără printre cele mai vechi rase de cai din lume, avându-şi originea în provincia Friesland, una dintre cele 12 provincii ale regatului Olandez.
Calul frizian este considerat de mai mulţi o specie de sânge rece datorită descendenţei sale dintr-o subspecie a cailor sălbatici. Dealungul istoriei de mai multe sute de ani, a fost supus la numeroase influenţe străine. Contigentul de gene era îmbogăţit mai întâi de cai orientali, mai târziu de spanioli, dar mai cu seamă de caii andaluzieni. Specialiştii susţin că una dintre rasele care a influenţat cel mai mult formarea frizienilor a fost Equus Robustus. În jurul secolelor XVI-XVII spaniolii au adus în Frizia cai andaluzieni, astfel a avut loc o infuzie de sânge arab.
Datorită forţei sale şi temperamentului său liniştit cavalerii în armuri găseau acest cal tovarăşul perfect în bătălii şi cruciade, deaceea mult timp a fost crescut ca si cal de luptă. La începutul secolelor XVIII-XIX adeseori l-au alergat în curse de trap, de regulă în distanţe de cca. 325 metri. Ca urmare a intersectării sale cu alte specii i s-a îmbunătăţit viteza, dar a pierdut mult din caracterul său barocc. La începutul secolului XX. –în paralel cu răspândirea speciilor de gelderland şi groningen, considerat stămoşul de sănge cald a frizienilor olandezi de astăzi- popularitatea i-a scăzut semnificativ, aproape că a dispărut. Şi aceasta explică de ce baza genetică actuală a cailor nu e prea mare.
În zilele noastre e în continuă prosperitate voia de creştere a frizienilor, pentru că e o specie cu origine de curiozitate şi cu un aspect exterior tipic, al căror însuşiri pot fi utilizate la un nivel ridicat.
În 1939 Guvernul Olandez a emis Legea Olandeză a Calului, prin care reglementa strict normele referitoare la Registrul Genealogic al rasei friziene.
Fiecare exemplar din specia friziană are înfăţişare mândră şi structură corporală armonioasă. Reprezintă trecerea dintre calul de sânge rece şi cel cald. Este un cal corect proporţionat, cu un cap marcant, totuşi nobil prins lin de gât. Ochi strălucitori, inteligenţi, expresivi, urechi relativi mici, alerte. Nările, de preferinţă sunt largi. Lungimea gâtului e potrivită, suficientă pentru a permite largi mişcări laterale a capului. Gâtul e acoperit de o coamă bogată şi ondulată, care deseori se înclină pe ambele părţi. Cu acest aspect măreţ şi luxuriant lasă urme în sufletul oricărui călăreţ. Spatele e potrivit de lung, solid, dar puţin abrupt. Greabănul este bine evidenţiat, uşor înclinat. Cosul pieptului este destul de rotund, în aceleaşi timp adânc, dar totuşi proporţional. Coada, asemenea coamei creşte bogat şi e predispus să se onduleze. Este absolut interzis scurtarea cozii, coamei sau a părului din regiunile inferioare ale membrelor.
Sistemul osos este cuprins de muşchi fermi, prin urmare membrele sunt musculoase, robuste, dar fine. Încheiăturile sunt vaste şi curate, însă datorită părului bogat din jurul gleznelor, acestea sunt mai greu perceptabiel. Duritatea şi concentraţia copitelor poate fi reproşabilă, totuşi acest aspect se poate explica prin condiţiile de viaţă nefavorabile. Frizienii au trăit de-a rândul mai multor secole pe teritorii mlăştinoase. Copitele sunt largi şi întotdeaune negre. Aceste aspecte fizice conferă frizienilor structura ideală pentru un cal de trăsură.
Înălţimea conform normelor din registrul genealogic la 4 ani e minimum 160 cm. Deobicei, talia lor variază de la 150 cm la 170 cm, dar armăsarii de reproducţie recunoscuţi trebuie să aibă la greabăn min. 160 cm la vârsta de 4 ani. Iapele nu pot fi mai scunde de 150 cm, dar sunt preferate iapele cu înălţime de peste 155 cm (calificare “Star”). Iapele care deţin calificarea “Model” au înălţime la greabăn de cel puţin 158 cm.
Frizienii sunt întotdeauna negrii, alte culori sau semne nu sunt permise. Singura marcă de culoare albă permisă este o stea mică în frunte.
Frizienii au un mers caracteristic, maestruos, aşa zis înalt. Mişcarea la pas este spaţioasă şi grandioasă, iar trapul e plin de acţiune. Galopul este puţin greoi, dar continuu.
Frizianul este un cal inteligent, cu caracter bun, temperament vioi, spirit muncitor. E plăcut, uşor de condus şi docil, dar şi foarte sensibil. Este loial, dornic să facă pe placul stăpânului. Captează privirile prin ţinuta sa mândră şi aristocrată, precum şi prin mersul său caracterictic.
Utilizarea multilaterală a speciei este justificată prin faptul că precum în trecut, şi în zilele de azi se poate folosi atât sub coamă, precum şi în trăsură. Este uşor de dresat şi într-un mod interesant sare cu plăcere. Ţinut pe furaj relativ puţin se poate pune la lucru greu fără să piardă semnificativ din condiţie sau din voia de mers. Mult timp era crescut pentru cal de luptă. Structura, manipularea uşoară şi mişcarea l-au făcut perfect potrivit pentru această sarcină. Mai târziu l-au folosit în agricultură, curse de trap şi astfel a dovedit utilitatea în circulaţie. Însă, unul dintre cele mai importante domenii de utilizare era agricultura de-a lungul celui de-al doilea război mondial.
În întreaga Europă, curţile regale l-au folosit cu mare plăcere ca şi cal de trăsură, deoarece înhămat la o caleaşcă, dădea o impresie luxoasă. Astăzi, în Olanda este înhămat în trăsuri specifice, pe două roţi, ce pot fi tractate de unul sau doi cai, fiind manevrate de viziţiu îmbrăcat în costum tradiţional olandez.
Astăzi, datorită aspectului elegant baroc e folosit ca şi cal de timp liber, agrement, mai ales în trăsură. Cursele de trap ai secolelor XVIII-XIX. sunt evocate în zilele de astăzi în Olanda. Cu mare plăcere sunt folosiţi în circ, deoarece sunt uşor dresabile, iar mişcarea lor e spectaculos. Mulţumită temperamentului şi voinţei de a merge este apreciat ca şi cal de premiu. Se bucură de mare success şi în competiţiile internaţionale de dresaj. Intersectat cu cai pursânge poate fi folosit ca şi cal de sport. Totodată, privind rezultatele internaţionale de sport nici sub coamă, nici în trăsură nu sunt capabile de a susţine concurenţa cu alte specii, deşi întotdeauna existau exemplare talentate, care primind pregătirea necesară pot obţine rezultate semnificative.
Datorită proprietăţilor sale, frizienii sunt consideraţi comoara naţională a Olandei, ceea ce a fost proclamat de nenumerate ori şi de regina Beatrix, precum şi de familia regală. Din anul 1954 este folosit atribuţia “regală”.
Calul frizian este specia care dispune de cel mai vechi trecut documentat. Prima carte de herghelie a fost înfiinţată în 1879. Dealungul timpului însă, cerinţele şi gusturile s-au schimbat. În ciuda aprecierilor şi succeselor anterioare, specia a ajuns în secolul al XX-lea pe pragul dispariţiei. În acest timp erau înregistrate şi exemplarele intersectate, iar conform înregistrării din registrul principal doar trei armăsari pursânge erau ţinuţi în evidenţă.
În pofida acestuia, căţiva crescători entuziasmaţi neluând în seamă trendul care era la modă în aceea vreme, au reuşit să salveze o mică parte a frizienilor pursânge. Din anul 1943 sarcina lui "Het Friesch Paarden-Stamboek” era să ţină în evidenţă datele cailor pursânge, însă această organizaţie nici în anii 60 nu a reuşit să obţină rezultate eficiente (cca. 500 de exemplare erau înregistraţi). Anul 1974 a adus prosperitate, când au avut loc primele exporturi spre Statele Unite. Organizaţia Mondială a Crescătorilor de Frizieni îndeplineşte sarcini de coordonare internaţională. În prezent în rândurile sale se numără aprox. 9000 de membri şi înregistrează datele a cca. 30.000 de cai în toată lumea.
Numărul membrilor organizaţiei şi a exemplarelor înscrise în Registrul Genealogic Olandez a cunoscut o creştere dinamică. Această creştere considerabilă nu este întâmplătoare. În conducerea organizaţiei, nenumărate domenii de specialitate sunt reprezentate, precum oameni ai ştiinţei genetice, biologi, veterinari, specialişti în analizele biometrice, statistici, chiar şi consultanţi de marketing. Organizaţia e în relaţie strânsă cu Facultatea Veterinară a Universităţii din Utrech sau Universitatea de Agronimie din Wageningen, precum şi cu alţi specialişti din nenumerate instituţii.
Preşedinţia propune bugetul anual al organizaţiei, prezintă raportul anual şi propune directive pentru sarcinile operaitve a organizaţiei, aceastea fiind îndeplinite de către secretariat. Comitetul de creştere a frizienilor joacă un rol important în viaţa organizaţiei. Atribuţia principală a organizaţiilor locale este programarea, organizarea şi efectuarea inspecţiilor. În Phryso, publicaţia lunară a organizaţiei, sunt prezentate cunoştinţe teoretice şi practice despre creşterea, ţinerea cailor. În acest magazin sunt prezentate şi evenimentele actuale a diferitelor regiuni.
În 10-12 august 2002., printr-un cadru festiv şi în prezenţa membrilor familiei regale olandeze, precum şi a sutelor de invitaţi a fost inaugurat noul centru al frizienilor din Drachten. Complexul a fost construit în mai puţin de un an şi e potrivit pentru prezentări, inspecţii, chiar şi pentru derularea competiţiilor internaţionale de nivel înalt.
Mai multe clădiri sunt amplasate la complex pentru aşezarea şi întreţinerea a aprox. 150 cai: ocoli cu nisip şi iarbă, maşini pentru umblarea cailor, manej cu tribune, săli de conferinţe, posibilităţi de cazare şi mâncare şi o expoziţie pretenţioasă asupra prezentării istoriei frizienilor. Organizaţia şi-a luat angajamentul pentru justificarea individualităţii, unicităţii şi valoarea specială a frizienilor pe arena internaţională a altor rase populare.
Copyright © 2010 Asociaţia Frizienilor România.
All Rights Reserved.
Webdesign Tirol designed by pc-didi.